Acasa 9 Familie 9 Pregătirea pentru grădiniță în ultimele zile de vacanță

Pregătirea pentru grădiniță sau 

școală în ultimele zile de vacanță

Ca toate lucrurile bune, vacanța de vară se apropie de sfârșit. Cum ne asigurăm că cei mici sunt în cea mai bună formă, din punct de vedere fizic și emoțional pentru noul an școlar? Iată câteva recomandări practice pentru ultimele zile de vacanță.

Modificări în programul de somn

Somnul insuficient afectează capacitatea copiilor de a-și concentra atenția, de a reține informații noi sau de a rezolva probleme, toate fiind esențiale atât la grădiniță, cât și la școală. În plus, gestionarea emoțiilor devine dificilă, iar iritabilitatea și problemele de comportament sunt mai probabil să apară. Somnul este atât de important încât afectează și comportamentul alimentar – când nu dormim suficient, suntem mai tentați să consumăm alimente nesănătoase.

Toate acestea sunt câteva motive concrete pentru a-l ajuta pe copil să treacă treptat la un program de somn potrivit anului școlar:

  • Schimbă treptat ora de culcare – de exemplu, mergeți cu o jumătate de oră mai devreme la somn în fiecare seară. .
  • Modifică treptat ora de trezire – trezește-l pe copil cu o jumătate de oră mai devreme în fiecare zi, până ajungeți la ora la care trebuie să se trezească.

Pregătirea practică

Implică-l pe copil în pregătirile concrete pentru școală, astfel încât motivația și interesul său pentru noul an școlar să crească.

Citiți sau pregătiți împreună lista de rechizite. În limita bugetului disponibil, permite-i celui mic să aleagă rechizitele preferate. Cumpărăturile online pot fi o opțiune mai ușoară decât cumpărăturile în magazin, pentru că puteți evita potențiale conflicte sau tensiuni selectând produsele în funcție de limită de preț acceptabilă.

Pregătirea ghiozdanului. Chiar dacă în prima zi de școală sau grădiniță nu va avea nevoie de un ghiozdan complet echipat, încurajează-l să așeze rechizitele noi în ghiozdan pentru a vedea cum arată acesta. Poți privi această acțiune ca pe un gest simbolic:  este semnul clar că anul școlar va începe în curând.

Pregătirea emoțională

Vacanța înseamnă libertate și bucurie, iar începerea grădiniței sau școlii aduce nevoia de adaptare la reguli, program strict, responsabilități, învățare și, deseori, stres. Această tranziție este în special emoțională, așa că este benefic să acordăm atenție și emoțiilor pe care copiii le trăiesc sau exprimă în această perioadă. Este normal pentru cei mici să simtă:

  • entuziasm pentru că își vor revedea colegii și cadrele didactice
  • temeri legate de socializare – cum se vor înțelege cu colegii de clasă sau de grupă, cum vor gestiona relații dificile cu acestia, cu cine se vor juca în pauze etc.
  • lipsa de interes pentru scoală și frustrare sau tristețe pentru că vacanța s-a terminat.
  • anxietate sau stres legate de evaluare și învățare (teste, calificative etc.)

Majoritatea părinților tind să respingă sau să descurajeze aceste emoții ale copilului, însă este benefic pentru copil să le acceptăm înainte de a-l ajuta să descopere o perspectivă nouă asupra situației.

Îl poti pregăti emoțional pe copil pentru începerea grădiniței sau școlii vorbind deschis despre toate aceste emotii, arătându-i că este natural să aibă un mix de emotii și gânduri în această perioadă și gândindu-vă împreună la potențiale soluții pentru problemele care îl îngrijorează (Dacă se întâmplă asta, poți să…).

Trecerea de la gradiniță la școală

Pentru copiii care încep clasa pregătitoare în acest an, încheierea vacanței de vară aduce mult mai multe emoții și întrebări decât pentru cei care continuă grădinița sau școala. De aceea, este important să acorzi o atenție specială celui mic dacă vă aflați in această situație. Este ideal să:

  • Vorbiți despre diferențele dintre grădiniță și școală – care sunt regulile noi pe care va trebui să le respecte;
  • Discutați despre toate temerile, nedumeririle sau îngrijorările copilului;

Este important ca ultimele zile de vacanță să fie dedicate pregătirii practice și emoționale pentru școală, nu doar relaxării sau distracției. Cu cât îl ajuți pe copil să revină la un program zilnic cât mai apropiat de cel din timpul școlii, cu atât mai ușor îi va fi să se adapteze în noul an școlar.

Articole recente