Acasa 9 Școală 9 Teama din prima zi de școală sau grădiniță ( Page )

Teama din prima zi de școală sau grădiniță.

Cum îi ajutăm pe copii

Orice nou început poate trezi neliniște, frică sau îngrijorare, la orice vârstă. În cazul copiilor, aceste emoții pot fi și mai intense, pentru că cei mici nu și-au format încă abilitățile de reglare emoțională și nu pot anticipa întotdeauna corect ce presupune schimbarea prin care urmează să treacă. Începerea școlii sau începerea grădiniței sunt astfel de momente care pot trezi copiilor teamă și îngrijorare. Cum îi putem ajuta?

Începerea grădiniței

Pentru copiii care încep grădinița în această toamnă, cea mai dificilă schimbare va fi legată de separarea de părinți și adaptarea la un mediu nou.

Anxietatea de separare în primii 4-5 ani de viață este o etapă normală de dezvoltare. Îl poți ajuta pe copil să depășească mai ușor anxietatea de separare la grădiniță astfel:

  • Dacă grădinița este prima situație în care copilul va fi separat de tine, pregătește-l exersând despărțirea de părinți și reîntâlnirea: lasă-l 10-15 minute, apoi câteva ore, cu o persoană în care ai încredere.
  • Vorbește cu educatoarea astfel încât să îl ajute pe copil să găsească ceva interesant de făcut imediat după ce îți iei la revedere de la el.
  • Asigură-l pe copil că vei veni întotdeauna să îl iei acasă de la grădiniță la o anumită oră.
  • Verifică dacă poate lua cu el la grădiniță un mic obiect care să îi amintească de tine (de exemplu, o jucărie sau o brățară).
  • Dacă este posibil, fă cunoștință copilului cu un alt copil care urmează să înceapă grădinița în aceeași grupă – va fi mult mai ușor pentru cel mic dacă va avea deja un „prieten” în prima zi de grădiniță.
  • În prima zi de grădiniță, nu prelungi momentul separării, păstrează-ți calmul și arată-i copilului tău că ai încredere că va fi în siguranță cât timp lipsești.

Adaptarea la un mediu nou

Locurile și persoanele necunoscute pot trezi teama copiilor, iar această reacție este naturală, ajutându-i să rămână alerți față de potențiale pericole. Pentru a-l ajuta pe copil să depășească această teamă, transformă necunoscutul în familiar:

  • Vizitați împreună grădinița, dacă este posibil.
  • Întâlniți-vă cu educatoarea sau educatoarele și purtați o conversație scurtă despre grădiniță.
  • Vorbește-i copilului tău despre programul său zilnic la grădiniță – cum va începe ziua, ce activități va desfășura, câte pauze va avea etc.
  • Înainte de începerea grădiniței, vorbește cu copilul tău despre ce curiozități sau neliniști are („Dar ce se întâmplă dacă…?”), încercând să îi răspunzi cât mai detaliat.

Cu cât copilul are o imagine mai completă despre ce se va întâmpla la grădiniță, cu atât va simți mai puțină teamă.

Începerea școlii

Copiii care urmează să înceapă clasa pregătitoare sunt deja obișnuiți să petreacă timp separați de părinții lor, dar pot avea temeri legate de cerințele școlare diferite de cele de la grădiniță și de noii colegi de clasă.

Îl poți ajuta pe copil astfel:

  • Vorbește-i despre diferențele dintre grădiniță și școală – ce materii va studia, cum se va desfășura programul     și care vor fi diferențele față de grădiniță.
  • Vizitați școala și întâlniți învățătoarea.
  • Mergeți împreună la cumpărături pentru începutul anului școlar.
  • Povestește-i copilului tău despre cum a fost începerea școlii pentru tine când erai copil.

Poveștile despre personaje care trec prin schimbări, încearcă lucruri noi sau depășesc frici

Literatura pentru copii sau poveștile terapeutice pot fi de asemenea o sursă de inspirație și curaj pentru cel mic. Citiți sau ascultați povești despre teama asociată cu schimbări, noi începuturi sau noi etape. Vorbește cu copilul tău despre gândurile și reacțiile personajelor, cum au depășit acestea frica și ce le-a fost de ajutor.

În final, amintește-ți că oricât de mult am încerca să îi ajutăm pe copii să nu simtă niciun fel de teamă, acest lucru nu este neapărat posibil. Chiar dacă va avea emoții în prima zi de școală sau grădiniță, acestea vor trece, iar în urma lor copilul tău va descoperi curajul și bucuria unui nou început.

Articole recente