Cum folosim jocurile digitale
în activitatea didactică
Jocul este principala activitate în mediul preșcolar, dar și una dintre cele mai plăcute metode de predare sau consolidare din cel școlar. Prin intermediul jocului, copiii acumulează diverse informații, învață deprinderi și se dezvoltă emoțional și cognitiv într-un mod natural fără presiunea pe care o pot simți uneori din partea cerințelor formulate de către educatoare sau învățătoare.
Astfel, rolul jocului în activitățile educative este extrem de important, deoarece sub influența acestuia se formează, se restructurează și se dezvoltă într-un mod plăcut, întreaga activitatea psihică a copilului.
Într-o eră din ce în ce mai digitalizată, în care copiii sunt tot mai atrași de jocurile pe calculator, aplicația YOZY vine în sprijinul cadrelor didactice care vor să încurajeze o relație sănătoasă a celor mici cu tehnologia.
YOZY este o aplicație cu povești animate și jocuri pentru copiii preșcolari și cei din primele clase primare și a fost dezvoltată cu ajutorul unei echipe multidisciplinare de educatori, psihologi și specialiști în dezvoltarea limbajului.
Aplicația oferă un repertoriu de povești actualizat periodic și variat, cuprinzând atât povești clasice, cât și povești originale care au fost scrise special pentru YOZY. Într-un limbaj adaptat vârstei copiilor, acestea oferă informații interesante despre natură, plante și animale.
Povești urmate de jocuri ce pot fi folosite ca suport de consolidare
YOZY vine în întâmpinarea cadrelor didactice și cu jocuri concepute special pentru a dezvolta atenția, memoria, vocabularul și înțelegerea unui text ascultat. Jocurile oferite de către YOZY au fost dezvoltate în mod special ca suporturi de consolidare pentru poveștile existente în aplicație. Fiecare poveste este urmată de 2 sau 3 jocuri prin care este testată și antrenată atenția și memoria celor mici.
Iată un exemplu concret de joc pe care îl puteți aplica foarte ușor în activitățile dvs, în urma audierii oricărei povești YOZY.
True or False (Adevărat sau Fals) – prin intermediul acestui joc se urmărește mai ales stimularea atenției și gândirii logice. Acest joc este regăsit după fiecare poveste din aplicație astfel încât activitatea de consolidare se poate realiza într-o manieră distractivă, interactivă și atractivă pentru copii.
Cum se joacă acest joc? Foarte simplu:
- Copiii sunt provocați să răspundă cu Adevărat sau Fals la afirmațiile pe care personajele YOZY și Bob le vor spune în legătură cu povestea ascultată.
- Fiecare răspuns ales de către copii, va fi urmat de replicile personajelor care le spun dacă au oferit răspunsul corect sau nu, apoi se va trece la următoarea întrebare.
Resurse necesare pentru a juca acest joc:
- Aplicația YOZY descărcată din Google Play;
- Alegerea unei povești din aplicație;
- Alegerea jocului TRUE or FALSE specific poveștii ascultate de către copii și aplicarea lui în cadrul activității de consolidare.
- Opțional – Tablă interactivă sau laptop;
Aplicația poate fi folosită atât de pe telefon, tabletă, cât și de pe laptop și este potrivită atât pentru preșcolari, cât și pentru elevii de la clasa pregătitoare. Mai mult, pentru copiii mai mari se pot folosi versiunile audio ale poveștilor, astfel încât să le fie testate și antrenate capacitatea de concentrare și atenția în lipsa imaginilor.
Vă invităm să accesați aplicația și să vă bucurați de poveștile și jocurile pe care le puteți integra în activitățile de educarea a limbajului sau de comunicare!