Deficitul de transfer – ce este
și cum îl combatem
Încă din primii ani de viață, copiii interacționează cu materiale online, multe dintre ele având scop educațional. Cercetările arată însă că până la vârsta de aproximativ 3-4 ani, copiii au dificultăți în a transfera noțiunile învățate în mediul digital către lumea reală. Ce înseamnă acest lucru și cum îl poți sprijini pe cel mic să învețe folosind resurse digitale?
Deficitul de transfer
În general, când vine vorba de învățare, abilitățile sau noțiunile pe care ni le însușim sunt rareori utilizate în aceleași medii în care au fost formate. De aceea, specialiștii în învățare vorbesc despre transferul informațiilor dintr-un context într-altul. În funcție de diferențele existente între mediul de învățare (situația în care copilul și-a format noi abilități sau a învățat noțiuni noi) și mediul de testare (situația în care copilul va folosi abilitățile sau noțiunile noi), putem defini distanța de transfer. Când diferențele dintre mediul de învățare și mediul de testare sunt mici, distanța de transfer este mică, iar șansele de reușită sunt mai mari, deoarece copiii vor folosi mai puține resurse cognitive pentru a pune în aplicare abilitățile recent formate. Când diferențele dintre cele două medii sunt mari, distanța de transfer este mai mare, iar copiii au nevoie de mai multe resurse cognitive pentru a pune în aplicare noțiunile sau abilitățile recent formate.
Până la 3-4 ani, copiii prezintă un deficit de transfer când vine vorba de mediul online – cu alte cuvinte, au dificultăți în a învăța (abilități, limbaj, orientare spațială) urmărind un material video sau imagini 2D, deși pot învăța aceleași informații cu ușurință de la un adult în viața reală.
Studiile arată că deficitul de transfer apare în jurul vârstei de 1 an, este foarte pronunțat în jurul vârstei de 1,5 ani și începe să scadă în intensitate în jurul vârstei de 2,5 ani. Pentru sarcini mai complexe însă, cercetările au identificat deficitul de transfer și la vârsta de 3-4 ani.
Cum putem compensa deficitul de transfer?
Până la vârsta de 3 ani, principala sursă de învățare pentru copii este experiența directă și interacțiunea cu alte persoane. Când vine vorba de învățarea cu ajutorul materialelor digitale, este important ca un adult să fie prezent și implicat în experiența copilului.
Rolul adultului în această situație este de a construi un „pod spre realitate” – deoarece cel mic percepe activitatea de pe ecran ca pe o lume separată, înseamnă că nu va face automat legătura între acțiunile personajelor și lumea reală. Adulții pot media însă această legătură. Iată câteva modalități prin care poți face acest lucru:
Oferă explicații suplimentare despre ce se întâmplă pe ecran: “Iepurașul construiește o scară pentru a ajunge la merele fermecate.”
Folosește întrebări care să îl ajute pe copil să găsească asemănări între conținutul video și lumea reală – de exemplu: “Tu ce ai folosi pentru a construi o scară?”
Arată-i copilului corespondențele dintre materialul online și viața reală: „Și noi avem un coș cu mere, la fel ca iepurașul.”
Amintește-i copilului despre materialul/povestea ascultată. De exemplu, dacă un personaj din poveste merge în vizită la un prieten, înainte de a merge în vizită la un prieten de familie, menționează în treacăt: „O să îl vizităm pe Andrei, prietenul tău. Și iepurașul din poveste l-a vizitat pe ursuleț, mai ții minte cum s-a pregătit pentru vizită?”
Repetați în viața reală abilitățile pe care copilul le formează urmărind un material video. De exemplu, dacă a urmărit un material online care prezintă activități de sortare în funcție de forma geometrică, propune-i să sortați forme geometrice împreună, folosind obiecte reale.
Toate aceste modalități îl pot ajuta pe cel mic să facă legătura între conținutul online și viața reală. Activitățile din viața reală (joaca liberă, interacțiunile cu alți copii și alți adulți) însă vor fi principalele ocazii de învățare pentru copii până la vârsta de 3 ani, așa că este important să te asiguri că cel mic are acces la ele.