Bu-hu-hu! Creează o mască de Halloween
și fantome din acadele
În fiecare an pe 31 octombrie, este sărbătorit Halloween-ul, iar copiii sunt cei mai dedicați participanți la această sărbătoare. Măști și costume înfricoșătoare, petreceri tematice, dovleci sculptați și decorațiuni înspăimântătoare: Halloween-ul ne ajută să ne amuzăm de lucrurile care ne sperie, aducând pentru o zi un strop de suspans, teamă și emoție, pentru a ieși o vreme din rutina cotidiană.
Originile acestei sărbători sunt legate de festivalul celtic Samhain, desfășurat pe 1 noiembrie, dată care marca începutul anului nou, dar și începutul iernii. Una dintre credințele legate de această sărbătoare era că sufletele morților se întorceau pentru scurt timp să viziteze lumea lăsată în urmă. Pentru a se proteja de fantome sau spirite rele, oamenii purtau măști sau costume care să îi ajute să nu fie recunoscuți.
În secolul al VIII-a, sărbătoarea catolică Ziua Tuturor Sfinților a fost stabilită pe 1 Noiembrie. Numele de Halloween este prescurtarea expresiei în limba engleză „All Hallows’ Eve”, adică ajunul sărbătorii Tuturor Sfinților (All Hallows’ Day).
YOZY ți-a pregătit două activități practice perfecte pentru această sărbătoare, pe care le poți realiza alături de cei mici.
Cum poți crea o mască de Halloween
Descarcă fișa printabilă. Este preferabil să o printezi folosind un carton pentru a obține o mască mai rezistentă.
Decupează și colorează masca așa cum îți dorești.
Atașează un elastic și pregătește-te să îi sperii pe cei din jur 😊.
Cum poți crea fantome decorative de Halloween
Ai nevoie de: acadele, șervețele albe, un șnur și carioci.
Înfășoară acadeaua în șervețel și leagă-l cu un șnur.
Desenează apoi ochii și gura fantomei.
Oricum alegi să marchezi această zi alături de cel mic, este important să intri în atmosfera și dispoziția acestei sărbători cu același entuziasm de care dă dovadă copilul tău, dar și să îl înveți câte ceva despre originea acestei sărbători, pe înțelesul lui.
Poți afla mai multe despre Halloween pe site-ul Encyclopedia Britannica.