Altfel de povești:

ce sunt poveștile terapeutice și cum funcționează 

Poveștile sunt privite în general ca un instrument de învățare, facilitând dezvoltarea limbajului, învățarea cititului și stimulând abilități cognitive precum memoria și atenția. Pentru că abordează subiecte care reflectă viața adevărată, poveștile pot fi și un instrument de dezvoltare morală și emoțională. Mai mult, poveștile pot fi folosite în scop terapeutic, mai ales la vârste mici.

Poveștile terapeutice. Cum funcționează și cum sunt folosite

Poveștile terapeutice, la fel ca joaca terapeutică, oferă copiilor o cale de a exprima și înțelege mai bine propriile experiențe emoționale. Mai ales la vârste mici (până la 7-8 ani), copiii nu își pot exprima coerent emoțiile și gândurile. În plus, limbajul de zi cu zi nu acoperă întotdeauna intensitatea emoțiilor pe care le simt copiii în primii ani de viață.

„Ești trist pentru că ai pierdut jucăria.” nu reflectă pentru copilul de 3 ani panica, singurătatea, neputința și confuzia pe care le trăiește când nu mai poate găsi jucăria preferată. Revenirea la echilibru și siguranță emoțională este posibilă abia după ce copilul își exprimă emoțiile trăite, pentru că exprimarea emoțiilor înseamnă descărcarea energiei sau tensiunii fiziologice care însoțește trăirile emoționale.

Poveștile terapeutice funcționează pentru că:

• Dau copilului ocazia de a retrăi emoții intense, dificil de redat în cuvinte, de a le exprima și înțelege mai bine. În acest fel, copiii își pot „organiza” mai bine înțelegerea propriei lumi interioare și a lumii exterioare.
• Aparțin tărâmului imaginației, unde copiii petrec mult timp în primii ani de viață, când joaca este activitatea lor predominantă.
• Reduc tendința de a respinge sau reprima emoțiile dificile – copiii deseori simt teamă față de intensitatea propriilor emoții și evită discuțiile pe care adulții încearcă să le aibă despre acestea.
• Normalizează emoțiile „negative” și situațiile dificile prin care trec copiii.

Poveștile terapeutice abordează subiecte precum:

• Pierderea, abandonul, separarea și doliul;
• Emoții dificile precum furia, frica, invidia, gelozia, rivalitatea, rușinea și vinovăția;
• Abuzul, trauma și neglijarea fizică sau emoțională;
• Dizabilitatea și diferențele dintre oameni.

Ascultarea de povești terapeutice

Poveștile terapeutice pot fi folosite în grupurile de copii, de exemplu la grădiniță sau la școală, dar și în terapie sau chiar în familie. Copiilor li se citește povestea terapeutică și, în funcție de subiectul și de structura acesteia, cei mici sunt apoi implicați în discuții sau activități bazate pe poveste.

Iată un exemplu. Dracco este un dragon care promite părinților lui să nu folosească niciodată flăcările pe care le poate scoate pe nas, pentru că îi poate răni pe cei din jur. Când crește mare, Dracco devine paznicul bijuteriilor din împărăție. Într-o noapte, hoții încearcă să fure bijuteriile, iar Dracco, speriat și încercând să își facă datoria de paznic, scoate flăcări pe nas, iar hoții se sperie. Dracco este bucuros că a reușit să apere bijuteriile, dar se teme că părinții lui vor fi dezamăgiți când vor afla că a folosit flăcările. De aceea, decide să le scrie o scrisoare în care să le ceară iertare și să le explice ce s-a întâmplat. În acest moment al poveștii, copiii pot fi rugați să scrie ei înșiși scrisoarea ca și cum ei ar fi dragonul, iar apoi să răspundă la scrisoare ca și cum ar fi părinții dragonului. Dacă activitatea are loc într-un grup de copii, aceștia pot alege să citească cu voce tare scrisorile, având astfel ocazia să vadă perspective diferite asupra unei situații.

Crearea unei povești de către copil

Atunci când creează o poveste, copiii pot alege drept subiect emoțiile lor cele mai dificile, precum furia față de un adult sau un alt copil, frica față de o situație, singurătatea etc. De cele mai multe ori, exprimarea acestor emoții prin intermediul unei povești inventate de copil este suficientă pentru revenirea la o stare de calm și liniște.

Iată un exemplu de poveste creată de un băiat după ce învățătorul a impus o limită cu care copilul nu a fost de acord: A fost odată ca niciodată un învățător pe nume James. Domnul James era foarte strict. Într-o zi, a mers cu elevii lui în excursie la mare. Când a ajuns acolo, domnul James a aruncat 3 copii în apă, pentru că nu erau cuminți. Copiii au cerut ajutor, dar domnul James a râs de ei și nu i-a ajutat. Unul dintre copii s-a înecat. Poliția l-a arestat apoi pe învățător. De fapt, copilul nu se înecase, pentru că atunci când s-a scufundat în mare, a descoperit că poate respira în apă. (povestea este preluată și tradusă din cartea „The Terapeutic Use of Stories” de Kedar Nath Dwivedi ).

Într-o astfel de poveste (poate surprinzător de violentă din perspectiva unui adult), copilul își exprimă furia față de adultul considerat prea strict, creează în plan imaginar sentimentul de justiție (adultul insensibil față de copii este pedepsit) și recâștigă sentimentul de control, putere și libertate într-o situație în care s-a simțit lipsit de ele (de fapt, copilul nu se îneacă, ci respiră sub apă).

Poveștile au puterea de a vindeca, fie că este vorba de cele create în scop terapeutic, fie că este vorba de literatura pentru copii. Orice poveste citită sau ascultată de copil îl conectează pe acesta cu propriile emoții, într-o manieră potrivită vârstei sale, prin metafore, imagini și analogii care depășesc limitele limbajului obișnuit.

Dacă vrei să afli mai multe despre poveștile terapeutice, iată câteva resurse utile:

The Terapeutic Use of Stories de Kedar Nath Dwivedi

Using Story Telling as a Therapeutic Tool with Children de Margo Sunderland

Articole recente