Acasa 9 Familie 9 Cum îi învățăm pe copii să vorbească corect limba română ( Page )

Ziua Limbii Române. Cum îi învățăm pe copii

să vorbească corect limba română

Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an pe 31 august, începând din anul 2011, prin evenimente culturale și educative diverse, care au rolul de a ne aminti bucuria de a citi, a comunica și a crea în limba noastră. Îți propunem să sărbătorim Ziua Limbii Române descoperind câteva lucruri mai puțin cunoscute despre aceasta și explorând feluri în care îi putem ajuta pe copii să învețe să vorbească corect de la cele mai mici vârste.

Lucruri interesante, mai puțin cunoscute, despre limba română

  • Cel mai lung cuvânt în limba română are 44 de litere și desemnează un termen medical: PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ – o boală a plămânilor cauzată de inhalarea prafului de siliciu. Potrivit Dicție.ro, acest cuvânt se află pe locul 3 în topul celor mai lungi cuvinte dintr-o limbă europeană. Încercați împreună să îl pronunțați și descoperiți cine reușește primul 😊.
  • În limba română, cele mai multe cuvinte încep cu litera C, iar cele mai puține, cu litera Y (în număr de 14). Dacă vrei să încurajezi curiozitatea copilului tău, puteți căuta în dicționar toate cuvintele care încep cu litera Y.
  • Q, W și Y sunt litere nespecifice limbii române, așadar sunt rareori întâlnite. În afara acestora, cea mai rară consoană în limba română este X, urmată de J. Poți demonstra acest lucru copilului tău cerându-i să îți spună cât mai multe cuvinte care conțin consoana X.

Cum îi ajutăm pe copii să vorbească corect limba română

Vorbește cât mai corect și mai clar

Mai ales în primul an de viață al copilului, tendința naturală a părinților este de a vorbi acestuia într-un mod specific (descris în limba engleză prin termenul motherese sau babytalk), care presupune prelungirea vocalelor, un ton mai ridicat, o intonație exagerată, o pronunție mai lentă, repetarea aceluiași cuvânt de mai multe ori sau folosirea cuvintelor inventate (de exemplu, „ham-ham” în loc de „câine”). În această perioadă, acest tip de comunicare verbală este benefică pentru dezvoltarea limbajului copilului, pentru că îi atrage atenția în mod eficient, îl ajută să diferențieze cuvinte și să le rețină mai ușor. În timp însă, începând cu vârsta de 1,5-2 ani, părinții pot începe să pună accentul pe vorbirea corectă, folosind fraze complete și cuvinte corespunzătoare.

Citiți sau ascultați povești

Studiile confirmă în mod repetat faptul că expunerea la povești în primii ani de viață oferă copiilor un avantaj semnificativ în dezvoltarea vocabularului – cu cât copiii cunosc mai multe cuvinte, cu atât șansele de a le folosi corect sunt mai mari.

Încurajează-l pe copil să caute definiția cuvintelor necunoscute în dicționar

„Hai să vedem ce înseamnă.” este un îndemn simplu, dar care poate avea un impact semnificativ asupra copilului tău. Verificați împreună ce înseamnă un cuvânt pe care nu îl cunoaște copilul tău, chiar și atunci când tu știi definiția acestuia. Îi vei forma un obicei pozitiv, care îi stimulează curiozitatea și dorința de cunoaștere.

Corectează cu blândețe greșelile gramaticale sau de pronunție

Nu lăsa necorectate erorile de scriere, de gramatică sau de pronunție pe care le observi la copilul tău – acestea pot deveni în timp foarte greu de eliminat.

Limba pe care o vorbim nativ devine un aspect important al identității personale, lucru care devine evident mai ales atunci când devenim fluenți într-o limbă străină. Fiecare limbă oferă o perspectivă diferită asupra lumii, prin cuvintele disponibile pentru a descrie fenomene, emoții sau noțiuni. Într-un fel, limba pe care o vorbim nativ „colorează” într-un mod unic perspectiva asupra lumii și asupra propriei persoane, iar cu cât îi sprijinim mai mult pe copii să și-o însușească în mod corect și profund, cu atât mai nuanțată și mai bogată va fi percepția lor asupra vieții.