Acasa 9 Timp liber 9 Jocuri esențiale pentru dezvoltarea copiilor de 3-5 ani

Jocuri esențiale

pentru dezvoltarea copiilor de 3-5 ani

Primii ani de viață ai copilului sunt esențiali în dezvoltarea emoțională și intelectuală a acestuia. În această perioadă se pun bazele pentru abilitățile de organizare și planificare, atenție și memorie și autocontrol, care vor fi necesare atât la școală, cât și în relațiile cu cei din jur.  Aceste abilități sunt deseori definite sub termenul de funcții executive, descrise separat ca:

Cum poți încuraja aceste abilități? Încurajând jocurile și activitățile care exersează funcțiile executive ale celor mici.

Jocuri și activități care dezvoltă funcțiile executive ale copiilor

Joaca imaginară

La această vârstă, copiii încep să fie mai interesați de joaca împreună cu alți copii,  iar deseori aceasta ia forma scenariilor din viața de zi cu zi: vizita la medic, la magazin, la poștă etc.

Jocurile cu reguli inventate de copii sunt esențiale în dezvoltarea funcțiilor executive: cei mici își folosesc autocontrolul pentru a-și opri acele comportamente care nu respectă regulile, își exersează flexibilitatea cognitivă atunci când trec de la un rol la altul și când folosesc obiecte obișnuite în scopuri noi, dar și abilitatea de a organiza și planifica, atunci când pregătesc scenariul jocului: “Eu sunt doctorul, tu ești pacientul. Te consult pentru că  ai răcit, apoi îți dau tratament.”. Memoria de lucru este de asemenea implicată în astfel de jocuri, deoarece cuprind mai multe etape, fiecare implicând diferite informații (pentru jocul de-a doctorul, simptome, tipuri de “investigații” medicale, tratament etc.).

Poți încuraja acest tip de joacă oferindu-i copilului acces la informații despre diferite situații sociale, prin experiențe directe (de exemplu, mergând la cumpărături, la bibliotecă, la piață sau la coafor), prin lectură (citindu-i povești) sau prin desene sau materiale video pe aceste teme.

Jocurile de sortare și organizare

Jocurile care presupun sortarea obiectelor sau formarea de perechi în funcție de diferite criterii sau dezvoltă memoria de lucru, dar și atenția și flexibilitatea cognitivă. De exemplu, poți propune celui mic să sorteze cuburi sau cartonașe cu diferite simboluri în funcție de formă, apoi în funcție de culoare sau poți opta pentru jocuri de sortare din comerț, care vin cu reguli specifice.

Puzzle-urile

Rezolvarea de puzzle-uri de dificultate din ce în ce mai ridicată este o activitate care dezvolta memoria de lucru și abilitatea de a planifica la orice vârstă.

Jocurile de memorie

Jocurile de grup precum “Am fost la piață și am cumpărat…” sau “Am pus în valiză…” exersează memoria de lucru a copiilor. Regula este simplă: fiecare jucător adaugă un obiect pe listă, după ce enumeră obiectele adăugate de jucătorii anteriori. De exemplu, primul jucător începe: “Am fost la piață și am cumpărat mere.”, al doilea jucător continuă: “Am fost la piață și am cumpărat mere și cartofi”, al treilea jucător: “Am fost la piață și am cumpărat mere, cartofi și margarete.” etc. Continuați să adăugați obiecte pe lista de cumpărături până când aceasta devine atât de lungă încât nu o mai puteți reproduce în mod corect. De asemenea, lăsați umorul și creativitatea să vă conducă, adăugând pe listă obiecte cât mai suprinzătoare sau amuzante.

Jocurile de mișcare

La această vârstă, cei mici se bucură de dans și muzică în mod natural. Propune-i un joc de mișcare în care copilul trebuie să respecte schimbări de ritm – trebuie să danseze cât mai repede, apoi cât mai lent sau schimbări în tipul de mișcări – regula fiind să repete mișcările pe care le realizezi tu.

”Jocul statuilor” este de asemenea un joc de mișcare perfect pentru încurajarea funcțiilor executive, deoarece copiii trebuie să își inhibe mișcările și să își redirecționeze atenția către poziția pe care trebuie să încerce să o mențină. Poți găsi pe youtube materiale video cu muzică și instrucțiuni pentru acest joc.

Povestitul

Încurajează-l pe copil să îți spună povești, inventate sau ascultate în prealabil, sau doar să îți povestească  ce s-a întâmplat la grădiniță. Încurajează această abilitate punând întrebări care să îl ajute să urmeze o secvență temporală și logică a poveștii, iar dacă observi că îi place să inventeze povești, încurajează-l să le deseneze.

În general, activitățile care captivează atenția copilului, care îi solicită memoria, care necesită organizare și planificare și care încurajează adaptarea la reguli sau situații noi contribuie la dezvoltarea funcțiilor executive ale celor mici.

Când copiii sunt încurajați să aleagă mai mult jocuri active și mai puțin activități pasive sau sedentare, primul pas către dezvoltarea funcțiilor executive este deja făcut 😊.