Părinții, copiii și insectele:
idei de activități și jocuri

Curiozitatea copiilor față de lumea înconjurătoare poate fi încurajată prin explorarea lumii insectelor, creaturi fascinante și diverse. Cel mai probabil, cel mic ți-a adresat deja întrebări despre insectele întâlnite în natură. Iată câteva activități care vă pot ajuta să descoperiți mai multe informații despre acest subiect în mod distractiv și creativ.
Construiți un hotel/o căsuță pentru insecte
Ideea unui hotel pentru insecte este simplă: folosind materiale naturale, în principal lemn, construiți un spațiu în care diferite insecte pot găsi adăpost. Aveți nevoie de un spațiu verde – o curte sau o grădină, o cutie de lemn sau un alt recipient (un vas de flori, o găleată sau un borcan) și diverse materiale precum bucăți de lemn, bețe, conuri, role de carton, cărămizi, pietricele, frunze, iarbă uscată. Umpleți recipientul ales cu bucăți de lemn, conuri, bețe și iarbă, astfel încât baza să conțină elementele de dimensiuni mai mari, iar partea superioară, elementele mai ușoare.
Periodic, verificați activitatea din hotel: ce insecte îl vizitează sau s-au mutat deja?
Iată cum poate arăta un hotel/o căsuță pentru insecte:
Mergeți să descoperiți insecte
Creați o listă de insecte ușor de găsit în natură: furnica neagră, furnica roșie, albina, viespea, buburuza, fluture, păianjen, cărăbuș, lăcustă, libelulă, greier, licurici. Mergeți apoi la plimbare în natură și încercați să găsiți fiecare insectă de pe listă.
Dacă aveți nevoie de ajutor pentru identificarea insectelor, explorați opțiunile de aplicații care vă pot ajuta.
Urmăriți video-uri educaționale despre insecte
În după-amiezele mai reci sau ploioase, puteți descoperi lumea insectelor din confortul casei, urmărind video-uri educaționale despre acestea.
Citiți povești și poezii cu și despre insecte
Iată câteva poezii despre insecte pe care le puteți citi împreună:
- Gospodina de Otilia Cazimir
- Bondarul leneș de Elena Farago
- Tâlharul pedepsit de Tudor Arghezi
- Fluturii de Elena Farago
- De pe-o bună dimineață de Otiliza Cazimir
Pentru copiii cărora le place pictura sau desenul, puteți continua lectura cu o activitate de desen inspirată de poezia citită 😊.
Ca întotdeauna, fiecare copil este diferit. Dacă ai un copil care este reticent în fața insectelor sau altor creaturi din lumea naturală, este important să nu îl forțezi să participe la acest fel de activități. Poți începe cu activități care nu presupun contactul direct cu insectele, precum poveștile, desenele sau documentarele pentru copii. Pentru a evita o teamă excesivă a copilului față de insecte, acordă atenție felului în care reacționezi tu însuți la acestea și la mesajul pe care îl transmiți când vine vorba de interacțiunile copilului cu lumea naturală: protejarea excesivă a copilului poate da naștere la temeri excesive ale acestuia 😊