Acasa 9 Familie 9 Talentele copilului tău – cum le descoperi și cum le cultivi? ( Page )

 Talentele copilului tău:

cum le descoperi și cum le cultivi

Încă din primii ani de viață ai copilului părinții își pun întrebări sau își formează idealuri privind viitorul și succesul acestuia: „Va fi un artist ca tatăl lui.” sau „Va avea talent la matematică, la fel ca mama lui.”. Pe măsură  ce copilul crește însă, încercările părinților de a identifica în mod concret talentele copiilor lor pot fi însoțite de confuzie, nerăbdare și chiar frustrare sau îngrijorare.

Cum identifici talentele copilului tău?

Ce înseamnă însă talentul? Acesta poate fi definit drept „o serie de abilități înnăscute care sprijină performanța într-un domeniu sau într-o activitate. Talentul nu poate fi explicat prin tiparele normale de dezvoltare și în multe cazuri nu este dezvoltat la maxim, deoarece necesită timp, energie, dedicare și resurse din partea părinților, mentorilor și a copilului. Circumstanțele ideale pentru dezvoltarea unui talent includ bucuria de a realiza activitatea respectivă de dragul ei și o percepție clară a felului în care talentul poate fi valorificat pentru a împlini aspirațiile pe termen lung ale individului.” (potrivit Asociației Americane de Psihologie – APA)

În multe domenii (precum muzica sau sportul), este important ca talentul să fie descoperit suficient de devreme pentru a putea fi valorificat la maxim. De aceea, iată câteva modalități prin care poți descoperi talentele copilului tău.

Acordă atenție intereselor sale naturale

Care sunt activitățile care îl fascinează sau îi captivează atenția? Joaca copiilor poate oferi indicii importante despre interesele lor, iar implicarea în activități diverse ajută la scoaterea în evidență a aptitudinilor și talentelor lor.

Oferă-i acces la activități variate

Multe aptitudini sau talente ale copiilor rămân nedescoperite pentru simplul motiv că aceștia nu au avut ocazia să le scoată la iveală în activități specifice. De aceea, în primii ani de viață este important să îl aduci pe copil în contact cu diferite activități sportive, artistice și chiar științifice.

Întreabă-l pe copil ce ar vrea să învețe

În jurul vârstei de 4-5 ani, copiii pot să își exprime curiozitatea față de anumite domenii sau activități. Oferă-i celui mic ocazia să facă acest lucru și îi crești șansele de a-i dezvolta talentele înnăscute.

Încurajează efortul consecvent

Dacă observi un nivel ridicat de motivație și interes pentru un anumit domeniu, încurajează-l pe copil să depună eforturi constante pentru a-și îmbunătăți performanța. Mai ales când întâmpină dificultăți, este important să îl susții ca să le depășească.

Caută sprijinul specialiștilor – profesori, mentori etc.

Mai ales când vine vorba de activități care presupun competiție și performanță, este esențial să oferi copilului tău acces la experiența specialiștilor și experților. Un antrenor îl poate ajuta pe copilul tău să își îmbunătățească performanța sportivă în feluri în care nu le poți anticipa.

Fă diferența dintre propriile tale pasiuni și aspirații și talentele copilului tău

Când devenim părinți, există riscul să proiectăm asupra celor mici propriile noastre interese sau talente, mai mult sau mai puțin valorificate. Dacă observi că îți dorești foarte mult ca fiul sau fiica ta să aibă rezultate bune într-un anumit domeniu, acesta poate fi un semn că începi să confunzi propriile tale dorințe sau aptitudini cu cele ale copilului tău.

Ca întotdeauna, ca părinte, este necesar să îl observi cu atenție pe cel mic, dar și cu un strop de imparțialitate, pentru a înțelege cât de interesat este copilul tău de un anumit domeniu și câtă bucurie îi aduce o anumită activitate. Acestea sunt ingredientele principale necesare pentru a pune în valoare talentul copilului tău.

Articole recente